Best albums of 2007(according to Giu)
Bloc Party: “A Weekend in the City”.
Un album plin de graţie şi de agilitate, intact şi grandios, cu un sunet stufos, ritmuri grele, cu un iz uşor de post-punk. Grupul a ajuns acum la tristeţea autobuzelor care explodează…Dansezi furios pe o astfel de muzică, plin de suflet, eschivînd permanent o ploaie uşoara de plumb, ca o fantomatică ameninţare desupra capului.
KAISER CHIEFS: “Yours Truly, Angry Mob”.
Muzica lor este magistral stăpînită, cu o anumită nobleţe, cu bucurie şi cu naivitatea unor băieţei lăsaţi o noapte într-un magazin de jucării, cu un cinism subtil disimulat în spatele unui umor puternic. Multe cîntece care vor rămîne peste ani, o impresionantă colecţie de refrene bulldozer: Ruby Ruby Ruby, The Angry Mob, Everything Is Average Nowadays, sau teatralul My Kind of Guy.
Mika: “Life in Cartoon Motion”.
Marcel Proust ar fi fericit. Noul star 2007 poartă numele de MIKA şi e în căutarea timpului pierdut. Nu e un om ca noi, ca tine. S-a născut cu siguranţă într-un leagăn căptuşit cu paiete, sau sub lampa lui Aladin, sau şi mai sigur în visele de copil ale tînărului adult surîzător şi hipercarismatic care a devenit.
Avîndu-i pe Freddie Mercury şi pe Prince drept model, Mika a scos un prim album umplut ca un ou cu melodii enorme, aranjamente monstruoase, cu corzi şi coruri de copii, cu pian în cascadă şi ritmuri diavoleşti. Toate acestea ne produc ameţeală, una plăcută şi dulceagă, uşor la limita excesului…
Amy Winehouse: “ Back to Black”
Amy Winehouse este descoperirea feminină a anului, noua revelaţie a brit soul. Cu un trup de adolescentă, pielea tatuată ca o artistă de circ, veşnic însetată de alcool şi gata oricînd să scuipe venin, Amy Winehouse este, la 23 de ani, răsfăţata fanilor . Se înclină periculos pe la petreceri şi concerte din cauza băuturii, are o coafură care ar putea adăposti un cuibuleţ de păsări, gene atît de rimelate încît le poţi lua drept ramuri de baobab, şi porniri războinice: s-a scris că nu cu mult timp în urmă a pocnit o fată pentru că a avut tupeul să o privească. „The Sunday Times” o consideră „copilul teribil al momentului”, iar albumul ei “Back to Black” tulbură şi încîntă.
THE KILLERS : “ Sawdust”.
The Killers sunt atît de talentaţi şi de inovativi ca grup de synth rock, încît fiecare cîntec pe care îl ating se transformă în aur. Din lipsă de atenţie s-ar putea crede că trupa a scos acum un album nou. Cînd defapt e vorba numai de o colecţie de piese de pe părţile B ale albumelor cunoscute şi de rarităţi care nu şi-au găsit locul până acum pe discurile existente deja pe piaţă. Ascultat la rece, "Sawdust" este un album unde stilul americanilor din Las Vegas este uşor de recunoscut, deşi mai moleşit, parcă. Nu au genul de piesă de fredonat, care nu-ţi mai iese din cap. Poate că cei de la Killers tocmai asta au vrut să arate, că nu sunt numai fabricanţi de hituri, ci şi de piese cu profunzime, ceea ce e de lăudat
JUSTIN TIMBERLAKE: “Future Sex/Love Sounds”.
Justin, ca şi Prince, are un stil al lui de a ne face să înghiţim nişte piese şi versuri decoltate cîntate într-un falsetto care nu pare deloc penibil. Aranjamentul discului este solid, funky şi jazzy. Genul de muzică pe care "Lil" Michael Jackson ar fi cîntat-o dacă ar fi avut voie să interpreteze melodii pentru adulţi pe cînd era la Jackson Five. Justin rămîne un tip curajos pentru a fi avut îndrăzneala să experimenteze într-o perioadă în care se pare că hip hopul şi popul se chinuie să arate la fel. De apreciat la el că este un muzician care vrea să crească.
