La graniţele Paradisului lui Fatih Akin
Ce este moartea, dacă nu cealaltă parte a vieţii? Definitivă şi crudă ca orice distanţă, ea separă pentru totdeauna corpurile şi inimile. “Dincolo”, sau mai bine zis “pe cealaltă parte”, pe cea care lispeşte inimilor lor, încearcă să ajungă bărbaţii şi femeile acestei povestiri care străbate ţări şi limbi îndepărtate. Fiecare e separat de celălalt, într-o lungă aşteptare, în acest film al singurătăţilor care mustesc de dorinţă şi de dor. Şi adesea distanţa fizică, imposibilitatea de a-l simţi pe celălalt şi de a fi simţit la rândul său, poate să semene a moarte…Francezii nu spun degeaba că “partir, c’est mourir un peu”…
Astfel a trăit şi trăieşte Ali, emigrat în Germania. După ani de închisoare îşi pierde şi fiul, sau ultima legătură cu el… Astfel trăieşte şi mama lui Lotte, Susanne (o reţinută şi excelentă Hanna Schygulla).
Fatih Akin este un veritabil artist Turc modern, simbol al unei Turcii divizate între continente şi constransă să se confrunte cu Europa. Poveştile intercalate între Germania şi Turcia urmăresc parcursul paralel al lui Nejat, profesor turc de germană, care soseşte la Istambul pentru a căuta o femeie pe care nu o cunoaşte, şi a lui Ayten, activistă într-un grup de tineri rebeli, care fuge în Germania spre a nu fi arestată.
În interiorul acestor poveşti regizorul Akin injectează elemente existenţialiste (hazardul destinului, rădăcinile culturale, raporturile între generaţii) şi reflecţii politice (legăturile între Turcia şi Europa, integrarea, lupta armată, valurile de rebeliuni din anii ’60).
Chiar dacă modelul scenariului încrucişat gen “Babel” transmite uneori o anume răceală complezentă şi mecanică, Akin nu-şi pierde aici calităţile care l-au făcut notoriu, anume onestitatea intelectuală şi pasionalitatea sinceră, empatia.
Acestea îi permit să ne ofere momente extrem de intense, precum şi personaje de o rară profunzime, precum Susanne, simbol al împăcării.
În aceste parcursuri lungi se întretaie motive şi cerinţe, dezrădăcinare, compasiune, schimbarea patriei şi imposibilitatea de a găsi o alta…Regizorului Akin, unul dintre cele mai interesante nume ale cinemaului european inter-etnic, nu-i este teamă să acumuleze teme şi întrebări. Intenţia sa este de a ne face să ne pierdem, dezorientaţi, la capătul puterilor, în acest labirint de locuri şi personaje, de nefericire şi de speranţă, în lumea lui, care este lumea noastră. Regia solidă şi matură, materialul cald, de inimă proaspăt extrasă, aminteşte de melodramele intime ale lui Fassbinder, într-un stil narativ circular apropiat de cursele demente ale tânărului Godard sau de caruselurile absurde ale lui Tarantino.
Dincolo de moarte, dincolo de angoasele singurătăţii, o mamă îşi va regăsi fiica, un fiu se va reântâlni cu tatăl său. Şi totul se va întâmpla în liniştea unei aşteptări pline de promisiuni, împacată şi tăcută.
Giulia Ghica Dobre
Ce este moartea, dacă nu cealaltă parte a vieţii? Definitivă şi crudă ca orice distanţă, ea separă pentru totdeauna corpurile şi inimile. “Dincolo”, sau mai bine zis “pe cealaltă parte”, pe cea care lispeşte inimilor lor, încearcă să ajungă bărbaţii şi femeile acestei povestiri care străbate ţări şi limbi îndepărtate. Fiecare e separat de celălalt, într-o lungă aşteptare, în acest film al singurătăţilor care mustesc de dorinţă şi de dor. Şi adesea distanţa fizică, imposibilitatea de a-l simţi pe celălalt şi de a fi simţit la rândul său, poate să semene a moarte…Francezii nu spun degeaba că “partir, c’est mourir un peu”…
Astfel a trăit şi trăieşte Ali, emigrat în Germania. După ani de închisoare îşi pierde şi fiul, sau ultima legătură cu el… Astfel trăieşte şi mama lui Lotte, Susanne (o reţinută şi excelentă Hanna Schygulla).
Fatih Akin este un veritabil artist Turc modern, simbol al unei Turcii divizate între continente şi constransă să se confrunte cu Europa. Poveştile intercalate între Germania şi Turcia urmăresc parcursul paralel al lui Nejat, profesor turc de germană, care soseşte la Istambul pentru a căuta o femeie pe care nu o cunoaşte, şi a lui Ayten, activistă într-un grup de tineri rebeli, care fuge în Germania spre a nu fi arestată.
În interiorul acestor poveşti regizorul Akin injectează elemente existenţialiste (hazardul destinului, rădăcinile culturale, raporturile între generaţii) şi reflecţii politice (legăturile între Turcia şi Europa, integrarea, lupta armată, valurile de rebeliuni din anii ’60).
Chiar dacă modelul scenariului încrucişat gen “Babel” transmite uneori o anume răceală complezentă şi mecanică, Akin nu-şi pierde aici calităţile care l-au făcut notoriu, anume onestitatea intelectuală şi pasionalitatea sinceră, empatia.
Acestea îi permit să ne ofere momente extrem de intense, precum şi personaje de o rară profunzime, precum Susanne, simbol al împăcării.
În aceste parcursuri lungi se întretaie motive şi cerinţe, dezrădăcinare, compasiune, schimbarea patriei şi imposibilitatea de a găsi o alta…Regizorului Akin, unul dintre cele mai interesante nume ale cinemaului european inter-etnic, nu-i este teamă să acumuleze teme şi întrebări. Intenţia sa este de a ne face să ne pierdem, dezorientaţi, la capătul puterilor, în acest labirint de locuri şi personaje, de nefericire şi de speranţă, în lumea lui, care este lumea noastră. Regia solidă şi matură, materialul cald, de inimă proaspăt extrasă, aminteşte de melodramele intime ale lui Fassbinder, într-un stil narativ circular apropiat de cursele demente ale tânărului Godard sau de caruselurile absurde ale lui Tarantino.
Dincolo de moarte, dincolo de angoasele singurătăţii, o mamă îşi va regăsi fiica, un fiu se va reântâlni cu tatăl său. Şi totul se va întâmpla în liniştea unei aşteptări pline de promisiuni, împacată şi tăcută.
Giulia Ghica Dobre
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu