De departe cel mai moving.......am plans cat pentru 55 de ani inainte si post viata....3 sau 4 tipi (nu m-am prins exact) din armata israeliana sunt intr-un tanc si pleaca in misiune in Liban, in timpul penultimului razboi...incep intr-un magic lan de floarea soarelui si sfarsesc acolo; dupa aceasta imagine so cheeky ne-am fi putut teme de o dulceata pe paine...dar nu!...cadavre sfartecate, multa teama, frica animalica, instinctiva, primara, totala, angoase, claustrofobie, priviri intre verde si negru pe care cade o lumina calda...cu totii sunt copiii mamei...tankistul de 20 de ani este cel mai depasit de toate, de toti; repeta ca vrea sa plece, sa fie cu mama lui, sa stea in protectia parintilor in casuta lui confortabila...DAR DE LA RAZBOI NU SE PLEACA!...ceilalti incearca din rasputeri fie sa gaseasca un motiv pentru care sa abandoneze tancul si misiunea, fie sa isi indrepte coloana vertebrala de c0mandanti...
....capitanul (locotenentul) este un dedat la toate, uns cu mii de alifii, un amar plin de humor negru, o black hole de sentimente...si totusi...cand latzul se strange si se afla cu totii intr-o imposibila situatie, prin niste canale desfundate ruinate, foarte tarkovskiene ca look, de prin care se aud sadice muzici romantice arabesti, oroarea le atinge apogeul...intr-o rara transmisie la "centru" ii roaga pe cei de la centrala sa-i anunte pe parintii conducatorului de tanc ca baietelul lor de 20 de ani este ok..."si altceva, mai aveti nevoie de ceva?', intreaba sec omul de legatura..."da...sun-o si pe mama"...
«Pe 16 iunie 1982, la 6,15 dimineata, am trait ororile razboiului pentru prima data pe pielea mea. Am reactionat atunci cu un instinctiv gest de autoaparare. Aveam 20 de ani. ». Acum Maoz are 47, si doar dupa acest ocean de timp (si de spatiu, intrucat a doua zi dupa ce a fost eliberat din armata a emigrat in USA timp de 20 de ani), a putut povesti.
Insa LEBANON nu este un film de razboi. Este un film despre orice experienta extrema in care omori, sau esti omorat. O poveste reala despre supravietuire, in timp ce 'dusmanii", femei-copii-batrani sunt distrusi. Totul povestit cu un excelent simt al sobrietatii si al eficientei filmice.
Am intervievat regizorul care oscileaza intre geniul agresiv si meditatii cu voce tare si jumatate de ton..O experienta autobiografica, un strigat cumplit, precum cel al lui MUNCH, impotriva razboiului....dar ce putem face noi? Raspunsul lui, al filmului, este: NIMIC!
Actorii exceleaza in zona de geniu desavarsit...unul dintre baieti a tinut teatrul national din Tel Aviv un an de zile cu casa inchisa jucandu-l pe hamlet...ceilalti s-au supus la mistificatoare, neanduratoare teste, pe timpul castingului, gen fiecare a fost inchis intr-un mare tanc de otel gol si ruginit cate 3-4 ore, singur...dupa care li se dadea "trezirea" cu o teava grea de metal....infern auditiv, olfactiv, vizual...precum ceea ce traiesc in scurta istorie din film personajele...si totusi: cata umanitate int oate, cata caldura, cata comunicare, dincolo de limbi, registre, posturi! FILMUL anului pentru mine!!!!!!!!LEBANON !!!!!
Mi-a ramas reflectia regizorului Maoz cum ca nu conteaza CE povesti spunem, in orice domeniu, in orice sens...Mai toate au fost spuse, e cert...Astazi, mai mult decat oricand inainte, primeaza CUM le spunem!!!!!!!!!!!!!
Un film de Samuel Maoz. Cu: Oshri Cohen, Michael Moshonov, Zohar Strauss, Reymond Amsalem, Itay Tiran, Yoav Donat, 90 min. - Israel, Germania, Franta, Liban, 2009.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu