vineri, 20 noiembrie 2009

lola 2009


Pentru o incheiere apoteotica de festival, pentru mine, m-am delectat joi seara tarziu cu un film filipinez din manierista selectie de 20 de filme filipineze ale acestui festival. LOLA de Brillante Mendoza o urmareste la propriu, cu camera pe umar, pe Sepa, al carei nepot tocmai ce-a fost injunghiat mortal de nepotul altei bunicute, Puring. Ambele intra intr-o dementa cursa pentru a face rost de bani, una pentru a-si ingropa nepotul, alta pentru a plati iertarea. Un subiect iesit din matca. A priori doua babute care defileaza pe ecran printre slums-urile Manilei timp de doua ore nu au nimic appealing! Dar oceanul de indiferenta, ostilitate si necinste care le onconjoara pe cele doua dame stravechi este atat de mortificant pentru spectator, si totusi atat de putin patetic povestit, incat timpul trece natural in aceast film CU POVESTE. Coloana sonora debordeaza de sunete si de rumoare, in binecunoscuta stilistica a lui Mendoza, un baiat care salta premiile precum barcile pescarilor galezi. Doua actrite de cate 200 de ani fiecare, pe care le-am descoperit FRUMOASE, energetice, pasionale, si care tin filmul pe umeri si in privirile goale, vidate, care privesc dincolo de mizeria vietii imediate!

joi, 19 noiembrie 2009

alexander the last, o noua voma americana cu pretentii




...Aseara pe mare oboseala, pe la orele 19h, am zis sa-i dau o sansa cinemaului american independent (asta era PREA independent), din care de-altfel acum un an descoperisem genialul film al lui BRian Pera : THE WAY I SEE THINGS...Festivalul de la Thessaloniki are mereu o sectioune magica de YOUNG AMERICANS unde descoperi, atent sa fii, si in priza, nestemate. Inaintea vizionarii a aparut un regizor new yorkez grasutzel (nu mai suport grashii, scuze ptr political uncorectness!!!!), si la un max de 23 de ani care pretentios a zis ca el nu lucreaza precum ei, toti ceilalti cineasti de cacao ai planetei, adica el nu urmeaza drumeagul anost al scenariului ante-shooting, ci prefera sa stranga intr-un cosy appartment in Soho cate 5-6-9-10 amici si actori si scenaristi si, dupa 6 luni de viata comuna (dar chiar COMUNA la sange!!!!!) sa scoata o opera! Deci povestea vine mancand, cum ar veni...Aici ideea principala a "plotului" (sa zicem ca exista unul) este dificultatea actorilor de a se obiectiva, de a intretine un cuplu "normal" in timp ce atatea si atatea tentatii, mai cu seama trupesti, li se arata in munca de zi cu zi.


Booooooooooooonnnnnn...doua superbe fete de 20 de ani sunt surori si ajung sa-si imparta admiratia si atentia unui armasar din tenneessee.....una este colega lui de scena, actrita, cealalata este sora fotografa...privirea, the look, looking at, being looked at....un film despre bariera atat de fina dintre arta si viata, dintre lumile pe care le cream si cele in care traim...
Din pacate ALEXANDER THE LAST este un compendium de clisee din filme independente, genul de film in care fiecare personaj este un actor sau un muzician sau orice gen de artist, si in care fiecare secventa este astfel incadrata incat ar trebui neaparat sa insemne CEVA, artistic vorbind. Genul de film nombrilist, care pare ca vorbeste mai mult artistilor pe care ii descrie, decat spectatorilor.
la stadiul a 5 minute de film cu camera focoasa pe scena de sex, si mai cu seama la un luuuuuuuuuuuuung close-up pe un cadru de bottula s s s s, am zis ca nu mai am nervi pentru astfel de exercitii infantile din care faceam cu duiumul in timpul facultatii; pe deasupra si pe teme usor cretinoide...


si astfel am parasit, dupa 52 de minute, primul film din viata mea........


mare dezordine, mare!.................

LEBANON film israelian de Samuel maoz leu de aur la venetia 2009




De departe cel mai moving.......am plans cat pentru 55 de ani inainte si post viata....3 sau 4 tipi (nu m-am prins exact) din armata israeliana sunt intr-un tanc si pleaca in misiune in Liban, in timpul penultimului razboi...incep intr-un magic lan de floarea soarelui si sfarsesc acolo; dupa aceasta imagine so cheeky ne-am fi putut teme de o dulceata pe paine...dar nu!...cadavre sfartecate, multa teama, frica animalica, instinctiva, primara, totala, angoase, claustrofobie, priviri intre verde si negru pe care cade o lumina calda...cu totii sunt copiii mamei...tankistul de 20 de ani este cel mai depasit de toate, de toti; repeta ca vrea sa plece, sa fie cu mama lui, sa stea in protectia parintilor in casuta lui confortabila...DAR DE LA RAZBOI NU SE PLEACA!...ceilalti incearca din rasputeri fie sa gaseasca un motiv pentru care sa abandoneze tancul si misiunea, fie sa isi indrepte coloana vertebrala de c0mandanti...


....capitanul (locotenentul) este un dedat la toate, uns cu mii de alifii, un amar plin de humor negru, o black hole de sentimente...si totusi...cand latzul se strange si se afla cu totii intr-o imposibila situatie, prin niste canale desfundate ruinate, foarte tarkovskiene ca look, de prin care se aud sadice muzici romantice arabesti, oroarea le atinge apogeul...intr-o rara transmisie la "centru" ii roaga pe cei de la centrala sa-i anunte pe parintii conducatorului de tanc ca baietelul lor de 20 de ani este ok..."si altceva, mai aveti nevoie de ceva?', intreaba sec omul de legatura..."da...sun-o si pe mama"...
«Pe 16 iunie 1982, la 6,15 dimineata, am trait ororile razboiului pentru prima data pe pielea mea. Am reactionat atunci cu un instinctiv gest de autoaparare. Aveam 20 de ani. ». Acum Maoz are 47, si doar dupa acest ocean de timp (si de spatiu, intrucat a doua zi dupa ce a fost eliberat din armata a emigrat in USA timp de 20 de ani), a putut povesti.
Insa LEBANON nu este un film de razboi. Este un film despre orice experienta extrema in care omori, sau esti omorat. O poveste reala despre supravietuire, in timp ce 'dusmanii", femei-copii-batrani sunt distrusi. Totul povestit cu un excelent simt al sobrietatii si al eficientei filmice.

Am intervievat regizorul care oscileaza intre geniul agresiv si meditatii cu voce tare si jumatate de ton..O experienta autobiografica, un strigat cumplit, precum cel al lui MUNCH, impotriva razboiului....dar ce putem face noi? Raspunsul lui, al filmului, este: NIMIC!


Actorii exceleaza in zona de geniu desavarsit...unul dintre baieti a tinut teatrul national din Tel Aviv un an de zile cu casa inchisa jucandu-l pe hamlet...ceilalti s-au supus la mistificatoare, neanduratoare teste, pe timpul castingului, gen fiecare a fost inchis intr-un mare tanc de otel gol si ruginit cate 3-4 ore, singur...dupa care li se dadea "trezirea" cu o teava grea de metal....infern auditiv, olfactiv, vizual...precum ceea ce traiesc in scurta istorie din film personajele...si totusi: cata umanitate int oate, cata caldura, cata comunicare, dincolo de limbi, registre, posturi! FILMUL anului pentru mine!!!!!!!!LEBANON !!!!!


Mi-a ramas reflectia regizorului Maoz cum ca nu conteaza CE povesti spunem, in orice domeniu, in orice sens...Mai toate au fost spuse, e cert...Astazi, mai mult decat oricand inainte, primeaza CUM le spunem!!!!!!!!!!!!!
Un film de Samuel Maoz. Cu: Oshri Cohen, Michael Moshonov, Zohar Strauss, Reymond Amsalem, Itay Tiran, Yoav Donat, 90 min. - Israel, Germania, Franta, Liban, 2009.

marți, 17 noiembrie 2009

dupa mannheim la soare, thessaloniki la egee


...UN prim film din acest festival cu 400 de filme: MISSING PERSON de LEE SEo, un sud korean de 35 de ani; debutul abrupt si marcator al unui tip ultra calm care nu vorbeste nici-o boaba de engleza; o descindere in animalismul omului de langa noi, in noi; pana unde suntem inumani? de ce? cine este mai generos: animalul, sau omul? ce este un monstru? incepand de la ce nivel al decaderii un om mizerabil si pervers devine un monstru? Un joc inteligent asupra cercului de dezastre umane, asupra exersarii puterii fata de cei mai slabi...Despre cum ne place sa sarim la carotida celor insangerati...sa muscam si mai adanc si sa ne bcuuram de durerea si de sangele lor...si despre cum toate acestea se reantorc importiva noastra...sau a altora...l-am intrebat la Q&A daca acesta este cumva un subtil manifest impotriva consumului de catzelushi al coreenilor...s-a inrosit si a negat...bof! Deci: un agent imobiliar apparemment tout comme il faut adora sa se incalzeasca sexual maltratand un handicapat al cartierului, pe care il plateste sa lipeasca afise ale catelusilor disparuti...treptat dispar si oameni in acel cartier rupt de lume, de timp...nimeni nu reactioneaza...oamenii sunt sub vremuri, fara aparare in fata celorlalti, in fata maleficului! Sex torid, pervers, animalism, zoofilie, crima. Un prim film absolut dement si excelent realizat. Koreanul, in 2 cuvinte englezesti, mi-a cerut apoi numarul de telefon..................