Se afișează postările cu eticheta colectia toamna-iarna si centru-dreapta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta colectia toamna-iarna si centru-dreapta. Afișați toate postările

marți, 23 noiembrie 2010

cottbus



Nothing funny at East!

Strenous job being a child nowadays in the East! At least this is the laborious demonstration of the filmmakers that attended the competition section at the latest Cottbus Eastern European Films Festival……
Filmmakers that fear, most than anything else, about the faith of children. Not anymore as part and as toys of the societies they live in, traumatized societies for many more years to come, but rather as paraphernalia in the merciless hands of destiny. Filmmakers from an Eastern side of Europe where the roughness of Reality reaches the dimensions of ancient tragedies, where destiny remains almighty and unaffected, unpredictable, and overwhelming.
The depicted children of those fierce movies I have just seen last week in Cottbus are subjects to profound mutations. Their relationships with their parents, to society, to other children are subjected to a sort of over democratization. Suddenly they are not treated, by any of these connectors, as kids anymore. At some point in the story they become partners, adults, employees, collaborators. Their innocence, the few bribes that are left after years of traumas, gets buried under layers of toughness, emancipation and rudeness, selfishness and combat.
Such is the case of the Tbilisi based director Dmitry Mamoulyia: DRUGOYE NEBO(“Another Sky”). Initially just another accessory to his father’s life, when they leave their Georgian desert and head to Moscow looking for the disappeared mother, he finds himself propelled into the responsibilities of an adult. He becomes independent in the way he spends time from his father, then soon he will have to earn a living. Doing hard work in a factory for a merciless boss, this quiet boy will be sent to the hardest part of it all. After a short attempt to escape the violence of that drastic job –cutting proud young trees in the middle of a forest – death catches him from behind. Or rather his destiny. Just as much as in the sublime analogy with the proud tough trees being swept away from their roots, cut and cleaned and ordered by alien like machines. In less than a minute. This tragedy can only be observed by a secluded and silent father, powerless, lonely, and distraught.
Between parents and children there is a disconnexion, a fissure impossible to overcome. As in the Romanian film OUTBOUND (“Periferic”). Here an absent mother for years-because of her incarceration- comes back to the real world. With enormous naiveté she tries to recover emotionally and effectively, her eight years old son. After years spent in the orphanage, after years of sexual slavery and abuse, this child is now an insensitive being, disconnected from reality, living a sort of trance which should be for him the only manner of enduring the unbearable. They will employ a lot of time and aborted situations before weaving a tiny connection between them, thinking of a better future life. And the mother, with a sort of infantile bravado, is boasting with a huge amount of money in her purse ... the result, given the earlier ordeals of the child, can be only one: he takes all the money and forsakes his mother while she sleeps, in a train that goes further on, to a destination to which he does not want to be a partaker.

The Serbian movie BELI, BELI SVET (“White, white world”) prefers to investigate what happens with children that have barely been taken cared of while young, at an older age, on the very first steps of adulthood. The childhood traumas and the adulthood discoveries of hidden parenthood, unlawful sex and chaotical life, can only spin the female main character to murder. The young woman twists her fate with an oedipal kind of upheaval, in an ultimate gesture of annihilation of the father figure. A father that turns out to be also the father of her own child…
What exactly is the lever that spins these young European directors to inhabit such ominous stories? Where are the comedies, the love stories, where is even the famous eastern European black humor? It seems like these directors have reached the pick of their despair and wish to set a thorough alarm for everyone who cares about the evolution of the eastern societies. A social, political and financial turmoil is stirring these countries now, and unfortunately that is the environment where, at an individual level, people should find their own path. In a society that has stopped, for half a century, to interrogate itself on what is an individual, what are the relations he should have to his family, to the others, to himself.
A few years ago a dreadful drama happened in Poland, involving two adolescent brothers that committed the ultimate murder. The film MATKA TERESA OD KOTOW (“Mother Teresa of Cats”) retraces the atrocious facts in a revolutionary evolution of the story, starting with the post-factum events and trying, backwards, to understand, or at least to set the frame for the reasons, the antecedents of the final one way drama. In a bourgeois family of a Polish unperceived town the mother is an energetic, fine-looking and sensitive person. She has two adolescent sons, and a young daughter. The middle son who is 11 finds himself under the diabolic spell of his elder brother, a young man accused by everyone of being evil, lost, damaged. The absent father- he fights in Afghanistan, the love their mother distributes more to her growing amount of stray cats, a dull life in a dull society, all that impelled the two boys into isolation, into a sort of aggressive autism. The rapid remedies they find or are offered do not have the power of filling the void they feel. And without knowing we assist at the very moment when they conceive murder like anything else, murder as a normal sollution to their mal de vivre…The murder of the only person that still cares for them, their mother…
In the vortex of adults’ deals and lives, children find themselves misplaced and alone, sometimes lesser than merchandise. Such is the case for the tchetchen child from the Russian film OBRATNOYE DVIZHENIE(“Reverse Motion”). In a society dominated by crime, this foreign child is an object that many claim. The Mafia wants him for using his labor power and because he knows a few gory secrets; the mother of an absent son that fights in Afghanistan wants him in order to fill up her motherly void. Subject to torture, but still filled with dignity, the child starts to re-learn the alphabet of civilization and of childhood. He becomes a cherished and wanted child, and loves his new part. He fills up an empty spot, until the soldier returns. And then, Destiny catches up on them all. The one that comes back to an already occupied place will be evacuated. In an almost silent movie, the end can only bring another soundless and definitive moment!
The adolescents of TILVA ROS (“Tilva Rosh”), another Serbian movie that made a stir lately in several festivals, are in a full process of understanding who they are and what their situation is in the up-side-down world around them. They are annoyed kids coming from socially frustrated families. They all have unemployed parents who struggle to earn money with bizarre kinds of businesses. Between innocence and cruelty, these misguided children think they are free. They do not find any real answers, and may be this is also due to the vacuous story it has been build around them in this film. Even though they ask themselves questions, even though they experiment incessantly, they still do not find any answers. The plot, though, could have worked as a real engine for that, as two best friends fall for the same girl. But it didn’t. These children will just spend their days riding their skateboards, inventing ludicrous Jackass like stunts they can shoot with their video camera and then edit up; they drink beer and smoke marijuana, and are even willing to inflict pain on each other, just to feel they have invented something different and out of their daily routine. This is a film that could have been fresh and natural, but instead is not more than a pointless film about, ultimately, blank characters.

After twenty years of democracy, eastern European directors seem to be less social insurgents, than attentive and apprehensive fathers. And this can only be interpreted as a positive sign!

Giulia DOBRE
FIPRESCI-Bucharest
Romania

cottbus again







marți, 9 noiembrie 2010

cottbus came, cottbus stayed....






...in my mind, in my heart...Cottbus with its dramas onscreen and comedies off stage, with relaxation and warmth, although the wind blew as it would the day before the globe would explode...cottbus and its sad people, people I understood and felt...cottbus and that lavish smile to remember, among all the dramas onscreen...dramas about children that kill their mother, children that die, children that lie, children that aren't children anymore...made me miss my child even more, made me love even more, made me vibrate as never before...

duminică, 23 mai 2010

berlinala 2010 dupa 4 luni de meditatie




Cu sentimentele tasate si nervii retranshati, pot vorbi despre 2-3 filme care m-au mutat, prin peisajul aspru al berlinului din februarie. Un Berlin cu mazga, zapada netopita ba topita ba nori ba minuni cu soare...Un Berlin cu Monsieur Vuong-ul zilnic si tripuri la etajul busurilor, cu late night cabs si prea putina, muuult prea putina magie...Ou sont les magies d'antan? Am imbatranit eu?


Numarul UNU:

Candy Darling a fost un transexual de geniu, atat de feminina in cautarea ei hipnotica incat esti miscat( si mistificat) profund. Nu isi poarta MISSGENDER-ul ca pe un statement politic, ci doar viseaza sa fie femeie. O femeie plina de contradictii, de mistere, de neampliniri, mancata de cancer. A lasat totusi in urma o imagine si a inspirat mare parte din gasca care a tradat-o, mai apoi, a lui Warhol, cu intreg FACTORY-ul lui: Curtis, Eddie Sedgwick, Lou Reed, John Waters....si New Yorkul unor ani atat de creativi, atat de lejeri, de liberi...
NUmarul DOI:
THIS WAY OF LIFE, din Noua Zeelanda, Regia: Thomas Burstyn.

Prin preeriile Noii Zeelande, intre munti si ocean si plaje si paduri mai mult sau mai putin locuite, o familie de anglo=saxon +o localnica maori fac aproape 6 copii pe care ii cresc in cea mai desavarsita LIBERTATE. mai exacta aplicare a gandirii lui Jean Jacques ROUSSEAU nici ca exista! Si mai ales te misca faptul ca da, se poate trai astfel, copiii pot fi pusi sa calareasca de la un an inainte chiar de amerge bine, caii salbateci sunt ai nimanui si ii poti culege daca asta este kickul tau, timpul curge imuabil conform unro anotimpuri de netagaduit, si iubirea exista, rezista, imbraca milioane de forme extraordinare daca iti pastrezi o viata cat mai naturala! Peter Karena este un horse whisperer, iar copiii lui niste ingeri liberi!Peter zice: "What do I do for living? I live for living!"....

....si cam atat, daca n-ar fi inca un pseudo-documentar-compilatie despre New Yorkul (New York, sweet New York......)anilor'60-'70-'80 si despre NO WAVE, pe care cu rusine avea in acest februarie l-am descoperit!
...si nu stiu de ce, scrrind despre New York, instantaneu zbor catre...Beyrouth...poate ca acolo am simtit cam acelasi tip de magie si de mister, de necunoscut OFERIT, calcat si consumat intens, pana la capat!










vineri, 20 noiembrie 2009

lola 2009


Pentru o incheiere apoteotica de festival, pentru mine, m-am delectat joi seara tarziu cu un film filipinez din manierista selectie de 20 de filme filipineze ale acestui festival. LOLA de Brillante Mendoza o urmareste la propriu, cu camera pe umar, pe Sepa, al carei nepot tocmai ce-a fost injunghiat mortal de nepotul altei bunicute, Puring. Ambele intra intr-o dementa cursa pentru a face rost de bani, una pentru a-si ingropa nepotul, alta pentru a plati iertarea. Un subiect iesit din matca. A priori doua babute care defileaza pe ecran printre slums-urile Manilei timp de doua ore nu au nimic appealing! Dar oceanul de indiferenta, ostilitate si necinste care le onconjoara pe cele doua dame stravechi este atat de mortificant pentru spectator, si totusi atat de putin patetic povestit, incat timpul trece natural in aceast film CU POVESTE. Coloana sonora debordeaza de sunete si de rumoare, in binecunoscuta stilistica a lui Mendoza, un baiat care salta premiile precum barcile pescarilor galezi. Doua actrite de cate 200 de ani fiecare, pe care le-am descoperit FRUMOASE, energetice, pasionale, si care tin filmul pe umeri si in privirile goale, vidate, care privesc dincolo de mizeria vietii imediate!

joi, 19 noiembrie 2009

alexander the last, o noua voma americana cu pretentii




...Aseara pe mare oboseala, pe la orele 19h, am zis sa-i dau o sansa cinemaului american independent (asta era PREA independent), din care de-altfel acum un an descoperisem genialul film al lui BRian Pera : THE WAY I SEE THINGS...Festivalul de la Thessaloniki are mereu o sectioune magica de YOUNG AMERICANS unde descoperi, atent sa fii, si in priza, nestemate. Inaintea vizionarii a aparut un regizor new yorkez grasutzel (nu mai suport grashii, scuze ptr political uncorectness!!!!), si la un max de 23 de ani care pretentios a zis ca el nu lucreaza precum ei, toti ceilalti cineasti de cacao ai planetei, adica el nu urmeaza drumeagul anost al scenariului ante-shooting, ci prefera sa stranga intr-un cosy appartment in Soho cate 5-6-9-10 amici si actori si scenaristi si, dupa 6 luni de viata comuna (dar chiar COMUNA la sange!!!!!) sa scoata o opera! Deci povestea vine mancand, cum ar veni...Aici ideea principala a "plotului" (sa zicem ca exista unul) este dificultatea actorilor de a se obiectiva, de a intretine un cuplu "normal" in timp ce atatea si atatea tentatii, mai cu seama trupesti, li se arata in munca de zi cu zi.


Booooooooooooonnnnnn...doua superbe fete de 20 de ani sunt surori si ajung sa-si imparta admiratia si atentia unui armasar din tenneessee.....una este colega lui de scena, actrita, cealalata este sora fotografa...privirea, the look, looking at, being looked at....un film despre bariera atat de fina dintre arta si viata, dintre lumile pe care le cream si cele in care traim...
Din pacate ALEXANDER THE LAST este un compendium de clisee din filme independente, genul de film in care fiecare personaj este un actor sau un muzician sau orice gen de artist, si in care fiecare secventa este astfel incadrata incat ar trebui neaparat sa insemne CEVA, artistic vorbind. Genul de film nombrilist, care pare ca vorbeste mai mult artistilor pe care ii descrie, decat spectatorilor.
la stadiul a 5 minute de film cu camera focoasa pe scena de sex, si mai cu seama la un luuuuuuuuuuuuung close-up pe un cadru de bottula s s s s, am zis ca nu mai am nervi pentru astfel de exercitii infantile din care faceam cu duiumul in timpul facultatii; pe deasupra si pe teme usor cretinoide...


si astfel am parasit, dupa 52 de minute, primul film din viata mea........


mare dezordine, mare!.................

LEBANON film israelian de Samuel maoz leu de aur la venetia 2009




De departe cel mai moving.......am plans cat pentru 55 de ani inainte si post viata....3 sau 4 tipi (nu m-am prins exact) din armata israeliana sunt intr-un tanc si pleaca in misiune in Liban, in timpul penultimului razboi...incep intr-un magic lan de floarea soarelui si sfarsesc acolo; dupa aceasta imagine so cheeky ne-am fi putut teme de o dulceata pe paine...dar nu!...cadavre sfartecate, multa teama, frica animalica, instinctiva, primara, totala, angoase, claustrofobie, priviri intre verde si negru pe care cade o lumina calda...cu totii sunt copiii mamei...tankistul de 20 de ani este cel mai depasit de toate, de toti; repeta ca vrea sa plece, sa fie cu mama lui, sa stea in protectia parintilor in casuta lui confortabila...DAR DE LA RAZBOI NU SE PLEACA!...ceilalti incearca din rasputeri fie sa gaseasca un motiv pentru care sa abandoneze tancul si misiunea, fie sa isi indrepte coloana vertebrala de c0mandanti...


....capitanul (locotenentul) este un dedat la toate, uns cu mii de alifii, un amar plin de humor negru, o black hole de sentimente...si totusi...cand latzul se strange si se afla cu totii intr-o imposibila situatie, prin niste canale desfundate ruinate, foarte tarkovskiene ca look, de prin care se aud sadice muzici romantice arabesti, oroarea le atinge apogeul...intr-o rara transmisie la "centru" ii roaga pe cei de la centrala sa-i anunte pe parintii conducatorului de tanc ca baietelul lor de 20 de ani este ok..."si altceva, mai aveti nevoie de ceva?', intreaba sec omul de legatura..."da...sun-o si pe mama"...
«Pe 16 iunie 1982, la 6,15 dimineata, am trait ororile razboiului pentru prima data pe pielea mea. Am reactionat atunci cu un instinctiv gest de autoaparare. Aveam 20 de ani. ». Acum Maoz are 47, si doar dupa acest ocean de timp (si de spatiu, intrucat a doua zi dupa ce a fost eliberat din armata a emigrat in USA timp de 20 de ani), a putut povesti.
Insa LEBANON nu este un film de razboi. Este un film despre orice experienta extrema in care omori, sau esti omorat. O poveste reala despre supravietuire, in timp ce 'dusmanii", femei-copii-batrani sunt distrusi. Totul povestit cu un excelent simt al sobrietatii si al eficientei filmice.

Am intervievat regizorul care oscileaza intre geniul agresiv si meditatii cu voce tare si jumatate de ton..O experienta autobiografica, un strigat cumplit, precum cel al lui MUNCH, impotriva razboiului....dar ce putem face noi? Raspunsul lui, al filmului, este: NIMIC!


Actorii exceleaza in zona de geniu desavarsit...unul dintre baieti a tinut teatrul national din Tel Aviv un an de zile cu casa inchisa jucandu-l pe hamlet...ceilalti s-au supus la mistificatoare, neanduratoare teste, pe timpul castingului, gen fiecare a fost inchis intr-un mare tanc de otel gol si ruginit cate 3-4 ore, singur...dupa care li se dadea "trezirea" cu o teava grea de metal....infern auditiv, olfactiv, vizual...precum ceea ce traiesc in scurta istorie din film personajele...si totusi: cata umanitate int oate, cata caldura, cata comunicare, dincolo de limbi, registre, posturi! FILMUL anului pentru mine!!!!!!!!LEBANON !!!!!


Mi-a ramas reflectia regizorului Maoz cum ca nu conteaza CE povesti spunem, in orice domeniu, in orice sens...Mai toate au fost spuse, e cert...Astazi, mai mult decat oricand inainte, primeaza CUM le spunem!!!!!!!!!!!!!
Un film de Samuel Maoz. Cu: Oshri Cohen, Michael Moshonov, Zohar Strauss, Reymond Amsalem, Itay Tiran, Yoav Donat, 90 min. - Israel, Germania, Franta, Liban, 2009.

marți, 17 noiembrie 2009

dupa mannheim la soare, thessaloniki la egee


...UN prim film din acest festival cu 400 de filme: MISSING PERSON de LEE SEo, un sud korean de 35 de ani; debutul abrupt si marcator al unui tip ultra calm care nu vorbeste nici-o boaba de engleza; o descindere in animalismul omului de langa noi, in noi; pana unde suntem inumani? de ce? cine este mai generos: animalul, sau omul? ce este un monstru? incepand de la ce nivel al decaderii un om mizerabil si pervers devine un monstru? Un joc inteligent asupra cercului de dezastre umane, asupra exersarii puterii fata de cei mai slabi...Despre cum ne place sa sarim la carotida celor insangerati...sa muscam si mai adanc si sa ne bcuuram de durerea si de sangele lor...si despre cum toate acestea se reantorc importiva noastra...sau a altora...l-am intrebat la Q&A daca acesta este cumva un subtil manifest impotriva consumului de catzelushi al coreenilor...s-a inrosit si a negat...bof! Deci: un agent imobiliar apparemment tout comme il faut adora sa se incalzeasca sexual maltratand un handicapat al cartierului, pe care il plateste sa lipeasca afise ale catelusilor disparuti...treptat dispar si oameni in acel cartier rupt de lume, de timp...nimeni nu reactioneaza...oamenii sunt sub vremuri, fara aparare in fata celorlalti, in fata maleficului! Sex torid, pervers, animalism, zoofilie, crima. Un prim film absolut dement si excelent realizat. Koreanul, in 2 cuvinte englezesti, mi-a cerut apoi numarul de telefon..................

vineri, 8 mai 2009

primavara pe campii


..sau despre cum au barbatii orgolii cat cele doua turnuri la un loc; cum dupa ce te imparti pe din 14 cu cei mai iubiti pamanteni, e tot degeaba, caci sufla primul vanticel de rau, de rece, si hop zboara orgoliul din tzatzani!...si da-i suparari, vorbe, ton.......la care cum sa poata remedia sarmana femeie, stiindu-se putin cu o musculitza in zona ante-cerebrala...cu mult, foarte mult, intens si neostoit.........well, you know what!........
sinaia e verde, sinaia e rece si calda si tremura, sinaia se da cu gitanes si cu vin rosu, cu stimorol si confesiune, sinaia rulz! sinaia e acolo, la aer, si nu mai e aici.........

luni, 9 februarie 2009

top ten filme giu 2008




De drum şi inimă seacă


top ten filme giu 2008/2009


1. De partea Cealaltă/ Auf Der Anderen Seite
2. Paranoid Park
3. Asasinarea lui Jesse James de către laşul Robert Ford
4. My Blueberry Nights.
5. Irina Palm
6. Fay Grim
7. Gangster American/American Gangster
8. Vulpea şi Copilul/ Le Renard et l’Enfant
9. Dispărută fără urmă/Gone Baby Gone
10. Persepolis.





1. Auf Der Anderen Seite/ De partea Cealalta
Regia:
Fatih Akin;
Pentru performanţa scenariului şi a regiei de a clădi un film al singurătăţilor, într-o meditaţie despre public şi privat, despre căile sinuoase ale vieţii, despre momentul ACUM pe care îl putem atât de uşor rata, despre rădăcini şi despre integrare într-o altă cultură.


2. Paranoid park
Regia:
Gus Van Sant.
Un film despre hazardul vieţii, despre indiferenţa cu care se poate provoca moartea unui necunoscut, despre un adolescent de 16 ani care nu este altceva decât un corp solitar dislocat într-un spaţiu-timp ireal, care urmează traiectorii variabile şi care se pierde…Un film catartic, un film despre creştere.

3. Asasinarea lui Jesse James de către laşul Robert Ford
Regia: Andrew Dominik.
Pentru plastica şi ritmul lui, în care Jesse James este un soi de Crist însângerat şi păcătos, pregătit pentru martiriu. Un film imperfect şi fără speranţă, precum cântul funebru al unei epoci care dispare, un western melancolic şi sobru, lung, lent, static.


4. MY BLUEBERRY NIGHTS
Regia: Wong kar Wai.
Munţi de gelatină, îngheţată lichidă, un peisaj de pe altă planetă. Filmul începe de la un enorm desert cu afine şi conţine personaje puţine, spaţii închise, situaţii care se repetă în spirală. O călătorie americană cu personaje bizare şi pierdute. Un film ca un videoclip stilat, rarefiat şi seducător.


5. IRINA PALM
Regia: Sam Garbarski.
Pentru pudoarea şi rafinamentul în povestirea unei situaţii care ar putea părea vulgară, despre o femeie plină de compasiune, fără prejudecăţi. O comedie sofisticată, cu un ton vesel, cu un excelent personaj feminin plin de viaţă, care trăieşte din sentimente şi contradicţii, o comedie inteligentă şi gentilă care nu provoacă.


6. Fay Grim
Un film de
Hal Hartley.
Pentru excelentul scenariu de spy-story în care personajele sunt mişcate precum piesele unui şah extra-planetar. Un film care flirtează cu misterul, în căutarea unui bărbat evocat, citat, iubit, detestat, căutat şi aproape găsit. Un cinema anti-spectaculos, străbătut de o fabuloasă sensibilitate literară.

7. Gangster American/American Gangster
Regia: Ridley Scott.
Un pachet seducător, ticsit de talent, captuşit cu mult suflet şi remixat funky. Un film care agresează cu cadre în care acul intră într-un braţ curat, cu răni supurînde, cu evidenţa grafică a catastrofei aduse de droguri. Un film despre tipii buni şi tipii răi, povestea clasică a unor pălării albe cu borul negru de la intersecţia dintre Harleem şi Eighth Avenue.

8. Vulpea şi Copilul/ Le Renard et l’Enfant
Regia:
Luc Jacquet.
Poate cea mai cuprinzătoare definiţie a ceea ce înseamnă iubirea: a domestici o altă fiinţă. Câteva respiraţii, zbateri, fugi. O poveste simplă şi directă, clădită doar din emoţii şi din imagini extraordinare, cu două personaje, despre întâlnirile emoţionante pe care le avem, despre întâia mirare în descoperirea celuilalt, apoi despre aşteptările noastre, urmate de ceea ce credem că ne sunt victoriile. O poveste despre limita subtilă care separă iubirea şi posesivitatea.


9. Dispărută fără urmă/Gone Baby Gone
Regia:
Ben Affleck.
Pentru subtilitatea poveştilor din background, unde vedem o Americă pradă unei derive morale fără întoarcere, în care Dumnezeu şi-a abandonat creaturile, lăsând doar, pe ici, pe colo, câteva urme de sfinţenie. Cocaină, teamă, infinită oboseală, simţul golului, baruri obscure, oameni neloiali, pachete de bani şi dorinţa câtorva de a merge înainte şi de a se face utili: acesta este filmul lui Affleck.


10. PERSEPOLIS
Regia : Marianne Satrapi
Pentru măiestria de a prezenta douăzeci de ani de istorie prin ochii unei tinere iranience care creşte, se schimbă, înţelege, descoperă povestea familiei şi a ţării ei, vede o revoluţie, apoi un război, suferă, emigrează, se reîntoarce în Iran şi apoi evadează din nou. Un film simplu şi sofisticat, atît de sofisticat încît pare simplu, plin de fapte, de personaje, de emoţii, de idei. Un cartoon tradiţional în alb şi negru, ductil şi potent, abstract şi precis.

marți, 3 februarie 2009

timp timp timp...........


...de cand am fost "lasata la vatra" din diverse parti ma bucur, inocent aproape, de foarte multul timp liber pe care brusc l-am recapatat!!!! Citesc enorm, din nou Echenoz-urile si TOUSSAINT-urile mele de suflet, imi vad filmele amanate luni, ani de zile, revad, reancarc, redescopar, resimt. Ma concentrez esential asupra bebelusului aventuros, si in egala masura pe informatiile despre SIAM, urmatoarea noastra destinatie de suflet. Aventura suprema.

Dar pana atunci, vad, aud, citesc, iubesc, gandesc. Adesea, amar.

miercuri, 26 noiembrie 2008

trickyyyyyyyyyyyy


I am in such a FRENZY mood for TRICKY's energy and issues! At 8pm tonight I shall regain some life....again....

vineri, 10 octombrie 2008

41 and proud



I became 41 today. I assume this glorious cypher, and I feel its entire weight on me. A weight where bizarrely predominant is the quality of time, its IMPORTANCE, rather than the quantity. I feel I have managed "tant bien que mal" to consume HALF of everything! HALF of the most amazing encounters, most vivid feelings, most terrifying loves, most humbling defeats. HALF of myself, of who I am, of what I can do. And did. I am just half the way upwards, and no one can take away this joy from me: there is so much left, so many unknown horizons, so many unfelt skins, such a gloriously sublime beauty in store for me!I am HAPPY, for the first time in my life. Happy for a well deserved birthday.

miercuri, 24 septembrie 2008

ultimele spuse


CITEŞTE

POVESTE DESPRE DRAGOSTE ŞI ÎNTUNERIC
de Amos Oz
O saga deopotriv tragică şi amuzantă despre dragostea pentru lectură, despre viaţa evreilor în patria lor şi în lumea largă şi despre zbuciumul vieţii de zi cu zi.

ASCULTĂ
INTIMACY-Block Party
O imensă surpriză, un bronz atomic rapid. Redescoperă aici furia şi inovaţiile pop ale acestor britanici, reci şi fierbinţi, picanţi şi dulci. Între litanii electrice, electronice, melodice, ritmice, sensibile, muzica lor nu e făcută pentru oricine.

19 - Adele
O nouă verişoară a lui
Lily Allen, soră mai mică a lui Amy Winehouse, 19 ani, Adele încă mai locuieşte cu mama şi este fără îndoială noua mare damă a soul-popului britanic. Adele cîntă despre inimi sfărîmate, despre divorţ, despre spleenul ei elegant, într-un stil brut, vintage, rustic, singură pe un taburet.
WORRISOME HEART-Melodie Gardot
O altă fetişcană de 20 ani care rupe charturile mondiale cu albumul ei terapeutic. Studentă din Philadelphia, Gardot cîntă ca nimeni alta atmosfera sfîrşitului de petreceri, cu puţină orgă, puţină trompetă, cu o durere sofisticată şi o voce luminoasă. Un disc pentru o seară comfortabilă în casă.

VEZI
CONTROL
Filmul povesteşte ultimii trei ani ai vieţii vocalului trupei Joy Division: căsătoria, trupa, şi epilogul tragic- sinuciderea lui Curtis, cel mai dark glamour personaj muzical. Camera urmăreşte protagonistul în confuzia sa sentimentală, cu o filmare minimalistă, jansenistă, cu sunetul în priză directă, cu actori semicunoscuţi. Corbijn recuperează alb-negrul granulos al epocii, şi ne dă o senzaţie de inexactitate care de-obicei înconjoară figurile nemuritoare. CONTROL pare un remix expandat al unui clip realizat de Bergman, cu un excelent soundtrack (
Bowie, Kraftwerk, Roxy Music, Joy Division) care se juxtapune perfect cu viaţa lui Curtis în acel Nord întunecos, unde nimic eroic nu se poate întîmpla...

PE DVD:
LUMEA NOUĂ
Terence Malik spune povestea despre Pocahontas ca şi cum ar face un documentar despre o planetă necunoscută. Pe de-o parte avem Europenii care debarcă în Virginia la 1600, şi pe cealaltă Indienii care le apar în faţă. Două specii îngheţate de uimire în faţa stranietăţii celuilalt. Iubirea este aici o plonjare totală, natura o stăpînă distantă şi maiestuoasă, iar oamenii sunt distraţi de la schimbul lor de violenţe doar de cîte o durere ireparabilă şi hipnotică.

marți, 5 februarie 2008

de ce este sexy sarko

...pentru ca are cei mai inteligenti si bolnavi si vii ochi verzi dupe planeta...pentru ca are cel mai furios humor negru si se auto-ironizeaza la fiecare 5 cuvinte...pentru ca rade, rade, rade, articuleaza vorbele pana la limita, isi stretcheaza gandurile si scoate discursuri clare...pentru ca la fel de clar si ferm a fost in relatia cu manechinoasa bruni: te plac, te vreau, te iau...pentru ca are fata de caricatura, un metru si un pic, si totusi se simte splendid in pielea lui, iradieaza sanatate, iar asta trezeste femeilor un quelque chose nu numai admirativ...probabil din fundamentele rasei femeiesti care involuntar cauta samantza buna si un "provider" perfect, cum zice scriptura...este un barbat sexy dat naibii, sarko, astfel cum l-am cunoscut ieri seara la Marriott Hotel Bucuresti........

marți, 22 ianuarie 2008

a venit matilda


Acum 5 zile a aparut pe lumea asta adesea monocroma o noua culoare, o noua femeie! Acum doar o bebelusha intensa in trairi, o brunetica vivace si filozoafa, din putinul pe care l-am vazut din ea. Dar sosirea ei ma emotioneaza pe zi ce trece mai mult, imi cauzeaza o stare vecina cu plansul... Emotie gandindu-ma la ce inseamna ca fii FEMEIE, la complexitatea unei vieti de FEMEIE, la cata magie i se va revarsa asupra si la toate momentele sublime si intense pe care le va trai, la descoperirile, fericirle, minunatiile, dezacordurile si cautarile unei vieti de FEMEIE care acum ii stau in fata, la picioare, asternute...Ce minunatie! Si, dincolo de emotia si caldurica placuta si profunda pe care mi-o cauzeaza venirea ei printre noi, nu ma pot opri din a nu fi si usor geloasa! Invidioasa putin pe atatia ani pe care ea ii are, si care mie mi s-au consumat...La propriul fiu parca nu am simtit finalul asta de clepsidra atat de acut...Poate pentru ca suntem de acelasi sex, Matilda mi-a cauzat o apriga tresarire.
Bine ai venit Frumusete!

joi, 10 ianuarie 2008

ce am facut pe 2007







- ...catva sport, dupa doi ani pe bara...

- am descoperit noul film american cu low budget de pe coasta de vest cu LITTLE MISS SUNSHINE. In faţa cerinţei implacabile de success a societăţii contemporane, filmul sugerează o altă variantă: succesul înseamnă să reuşeşti a rămâne tu-însuţi, să supravieţuieşti cu tenacitate şi să poţi conta pe cineva. Filmul ne arată cât de greu este să fii adolescent, cât de greu este să ţii o familie unită, cât de dificil este să te afirmi pe piaţa muncii susţinându-ţi propriile idei, cât este de greu să trăieşti cu amarul bătrâneţii, cât este de greu să fii diferit, în toate sensurile posibile. Cei doi regizori dovedesc că ştiu să pună în scenă o familie de loseri, şi o fac cu atât de mult gust şi delicateţe încât ies învingători, dăruindu-ne o perlă strălucitoare în această întunecată mare de producţii triste şi inutile….


- Am iubit LOST 3 downloadat in inhalatii zilnice, GREY'sANATOMY in preview tot de pe net, am descoperit misoginismul high class din CALIFORNICATION...


- Makine-uri si Bukowski-uri ca-n vremurile pasionale de "dinainte" de maternitate. Bukowski- ca un croşeu în stomac. Nici o concesie, nici o doză de lirism patetic. Iubire, sex, durere, alcool, supradoze... makine- "Femeia care astepta", "Muzica unei vieti", "Testamentul francez", "Pe malul fluviului Amur", dar mai cu seama "L'Amour Humain"(IUBIREA OMENEASCA), cel mai nou si mai tulburator gest literar al lui...Personajul central, Elias, solitar si unic, ramane aproape stupefiat cand face o constatare pe cat de simpla, pe atat de dramatica: in toate confruntarile ideologice, ca si in toate razboaiele purtate in numele idealurilor sacre, dragostea nu exista!!!!! Fara dragostea pe care o nutrea pentru femeia aceea, pe care nu a avut-o niciodata, viata nu ar fi fost decat o noapte fara sfarsit, in padurile din Lunda Norte, la granita dintre Angola si Zair. Magia Africii este aci anulata de oroarea zilnica, unde Istoria se joaca mai intai ca drama, iar apoi se repeta intr-o comedie bufa. Chiar si mica noastra istorie personala...

sâmbătă, 5 ianuarie 2008

incepe un nou an...si ce daca....


Mainile baleteaza prin

incaperi succesive

si mari

de nesomn.

Nu mai cred

in provocarile pleoapelor

in fuga narilor.

Ma deschid.

joi, 27 decembrie 2007

poem de giu

(in foto Doamna Stepanova, artist plastic moscovit al anilor'20, a real woman si muza eterna) .....


Dorm pe-o lacrima-n fletcher,
sunt general si soldat totodata
in razboiul intergalactic
dintre mine si mine,
dintre carnea mea
si lumina creierului meu,
sunt o tinta vie
centrul a o mie de galaxii concentrice.

trageti!ochiti!
Oricum eu cad intotdeauna in picioare.
Am geniul de-a rade de mine-insami
insamantez patimas fruntile strainilor
mi-e bine paradoxal in fata oglinzii
ceea ce pe altii i-ar ucide
pe mine ma hraneste ma sprijina
cateodata cand ma indragostesc
de cine-stie-ce destrabalat infant
pletele mi se inrosesc pana la ultimul fir
devin o dara subtire de fum
pe sub mansardele tainice
din bucuresti din londra din paris.

vineri, 21 decembrie 2007

new york, new yooooooooooooooorrrrrrrkkkkkkkkkk!!!!!!!!!!!!!!















....citeam un articol al unei romance mici si sarmane cu duhul, care se trezeste de curand la NYC si critica acerb toata desfasurarea de lumini si artificii, decoratiuni si implementari de Sezon....cel mai MAGIC si intr-adevar SARBATORESC loc de pe glob in care mi-a fost dats a pasesc de Craciun +Revelion + iarna in general, cand omul trebuie sa faca eforturi suplimentare sa-si infrumuseteze gris-ul si albul cotidian, este NEW YORK-ul! Visez la el in aceste zile. Nu gasesc mare romantza in ce vad la noi...Parisul e fumat si restrictiv-anul asta chiar s-au pus becuri 80% economice...Londra e rece si inospitaliera, cu tot efortul coloristic, cu toate sentimentele inflamabile si inflamate prin care am vazut-o si trait-o....
Insa New Yorkul!!!!!!.In orice sezion, de-altfel, este definitiv CENTRO MUNDI! Iar de Craciun, de Revelion, numaratoare inversa are acolo conotatii de lanbsare de naveta Discovery...Prin toti porii acolo simti ca esti in maximum de inventie umana, in locul cel mai creativ cu putinta, vara-toamna-iarna-primavara...Si de un milion de ori mai mult in indulcitul, dar nu edulcoratul, intimul, si nu pateticul BIG APPLE de Sarbatori!!!!!!! God Save New York!!!!!!!!!!!!!