Citând titlul unei cărţi as putea spune ca barbatii vin de pe Marte, si femeile de pe Venus…Un contact intre sexe nu e deci doar dureros sau dificil, ci adesea nu este pur si simplu posibil!
Regizorul-actor turc Nuri Bilge Ceylan (filmul este o co-productie francezo-turca), pare ca vrea sa afirme această stare de fapt inca o data, negru pe alb, in pelicula IKLIMLER (Climates)(Anotimpuri) prezentata la Festivalul de la Cannes. Unul dintre cele mai dureroase filme pe care le-am vazut vreodata!
Cu o simplitate care sublinieaza indiferenta sentimentala, Isa si Bahar se iubesc si se parasesc la capatul unei vacante de vara care cu siguranta nu a fost unul dintre momentele cele mai pasionale ale vietii lor…
Cladita din rationalitate pura, Bahar pretinde ca nu-si mai simte logodnicul, si, cu prima ocazie, zboara sa lucreze la o filmare departe de Istambul.
Pe de alta parte, Isa se concentreaza pe propria cariera universitara, se mai ofera fostelor pasiuni feminine, si, in culmea singuratatii, pleaca sa o caute pe cea pe care o crede-doar aparent-pierduta, si necesara…
Lucid, esentializat in dialoguri, genial in mesaj si in forma, “IKLIMLER” este un exemplu de cinema de autor matur cum rar se vede pe ecrane.
Nu este aici vorba doar de clasicul exemplu de singuratate umana, de non-comunicare intre persoane.
Regizorul Ceylan trateaza complicatele meandre ale povestirii cu simplitatea aparenta a schimbarii anotimpurilor. Indepartarea celor doua suflete contrazice brutal incercarile de unire ale drumurilor lor vitale in cautarea unei fericiri ireale.
Reiese a fi mult mai usor sa cauti satisfactie, desi putina, in diplome si doctorate, in vacantele solitare, in fotografierea monumentelor, culminand cu cate o aventura erotica.
Zapada, soare, ploi de toamna, totul se invarte intr-un ciclu continuu si de o solemnitate imuabila.
Cam astfel cum doi amanti se lasa si se regasesc din cand in cand.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu